Ascultă Radio România Muzical live, singurul post din țară dedicat în mod special muzicii clasice și jazzului, înființat în anul 1997 și lansat oficial pe 24 martie același an. Este totodată primul post de radio românesc care a emis și online. Programul său se desfășoară 24 de ore din 24, oferind 100% muzică de calitate: clasică, jazz, simfonică, de cameră, operă, operetă, muzică corală, tradițională și muzică de film, interpretată de cei mai mari artiști, în înregistrări recente sau din arhive. Postul oferă informații despre cele mai importante evenimente muzicale din țară și din lume, precum și transmisiuni în direct din marile săli de concerte internaționale, cu cele mai apreciate ansambluri ale momentului. Echipa Radio România Muzical este formată din specialiști tineri, absolvenți de studii muzicale superioare, și colaborează cu nume de prestigiu din lumea muzicală și culturală românească. Postul are o deschidere internațională reală: prin muzica transmisă, România propune anual peste 75 de producții muzicale Uniunii Europene de Radio, cu interpreți și compozitori români. Radio România Muzical este un post care te face să te relaxezi, să visezi și care rămâne, mai presus de toate, un radio pentru suflet.