Ascultă București FM live, care se transmite din anul 1990 ca singurul post destinat vieţii capitalei. Chiar dacă denumirea a fost schimbată în timp, și-a păstrat caracterul unic în peisajul radiofonic, oferind informaţii despre tot ce se întâmplă în Capitală din punct de vedere administrativ, social, educativ, economic, cultural și sportiv. A fost şi doreşte să rămână în continuare partenerul tradiţional al societăţii civile și al municipalităţii, implicându-se în proiecte comunitare și menținând rolul de formare și educare ce derivă din misiunea de post public. Se difuzează din oră în oră știrile, iar spre final oferă o imagine amplă a orașului. Poate fi ascultat de oameni de toate vârstele. Susține producțiile muzicale autohtone de calitate, promovând artiști, albumele acestora, organizând evenimente de lansare, seri speciale și concerte în cluburi bucureștene.